
• Ia-ţi nasul la purtare!
Dacă în trecut un nas acvilin era o dovadă de forţă, de masculinitate, nasul lung şi drept semn de virilitate, iar nasul mic, cârn trăda delicateţea purtătorului, în prezent toate aceste idei au fost îndepărtate. Rinoplastia este intervenţie chirurgicală cu scop estetic, care vine în ajutorul celor care doresc să fie “cu nasul pe sus”.
•Pregătirea operaţiei de rinoplastie
Primul pas în realizarea unei rinoplastii constă în efectuarea unui consult cu chirurg estetician care va efectua operaţia. În acest moment, pacientul trebuie să îşi exprime dorinţa în ceea ce priveşte rezultatul operaţiei, dar şi posibilele griji referitoare la momentul intervenţiei. Medicul îi va prezenta şi el pacientului care este situaţia şi ce anume se poate realiza în timpul rinoplastiei. De asemenea, medicul va realiza o examinare a pacientului şi va pune întrebări referitoare la istoricul medical al acestuia, pentru a stabili dacă pacientul este sau nu un bun candidat pentru operaţie. Acest prim consult este, de asemenea, o ocazie pentru pacient de a afla cât mai multe lucruri atât despre intervenţia în sine, cu avantaje şi dezavantaje, cât şi despre competenţa chirurgului.
Cu două săptămâni înainte de operaţie pacientul trebuie să evite administrarea de aspirină sau de produse antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, nurofen, ketoprofen etc.), deoarece acestea pot produce sângerări intra şi postoperatorii.
Cu o zi înainte de operaţie spălaţi-vă faţa cu o soluţie antibacteriană, pentru a distruge germenii care ar putea provoca infecţii ale pielii.











